Feminitate

Articol tradus din revista Midwifery Today, nr 104, Iarna 2012. Titlul original: The Newborn Imprint de Sister MorningStar.

Suntem nascuti doar o singura data pe aceasta planeta cu oceane miscatoare pline de viata subacvatica, ceruri fara margini pline cu fiinte inaripate, terenuri accidentate acoperite cu plante inflorite si creaturi de o diversitate fara sfarsit, invartindu-ne intr-un vast univers, in care ne intrebam daca mai sunt si alte forme de viata asemanatoare cu a noastra. Suntem nascuti doar o singura data intr-o familie de specii care este cea mai complex dezvoltata  si sensibila dintre toate formele de viata din acest paradis cosmic plutitor. Suntem nascuti, dar numai o singura data.

Ochii nostri sensibili s-au obisnuit cu lumina imperfecta, plina de pete si obstructii. Urechile noastre sensibile au fost protejate cu straturi de paturi organice care absorb sunetele. Pielea noastra sensibila a fost introdusa atingerii si mangaiata de valuri moi de apa miscatoare unde nici macar atingerea gravitatiei nu ajunge. Gustul nostru este pentru apa dulce-sarata. Nasul nostru bea cu la fel de multa usurinta ca si gura si mirosul pe care il recunoastem ca fiind acasa este impartasit de intreaga noastra familie globala.

Nu e un mister si nici neobisnuit ca cei mai multi bebelusi dintre toate speciile de mamifere sunt nascuti noaptea, intr-un cuib linistit, departe de marginile luminii, ale sunetului si de miscari. Nu e un mister si nici neobisnuit ca o mama care naste isi va transforma ziua in noapte mergand adanc in paduri sau intr-un ascunzis sau intr-o pestera pentru a-si crea un cuib de pace pentru ea si pentru bebelusul ei. Pamantul a invatat viata cum sa supravietuiasca cel mai bine timp de milioane si milioane de ani. Instinctul este atat de puternic incat si animalele domesticite sau cele de la ferme sau din gradinile zoologice vor lucra din greu pentru a recrea ceea ce ar gasi cu usurinta in mediul lor natural, cautand locuri indepartate, separate, ascunse, joase, dedesubt, inaccesibile, greu de descoperit, greu de gasit….. un loc secret de pace unde simturile sunt toate calmate, indulcite si unde marele fapt de a fi nascut se poate desfasura cu cea mai mare usurinta. Nu e un mister. E viata. Viata instinctuala; o viata inteleapta si minunata.

Daca ai avut privilegiul sa vezi un bebelus nascut in liniste deplina, luminat doar de lumina lunii sau de razele patate ale soarelui; daca ai vazut ochii larg deschisi ai unui nou nascut  nederanjat atunci cand apare pe aceasta planeta comuna pentru prima data; daca ai auzit sunetele tacerii in timp ce respiratia bebelusului incepe sa se miste inauntru si afara, ezitanta la inceput cand mama atinge mai mult cu privirea decat cu orice alta parte din corpul ei; daca ai vazut aceasta simfonie tacuta, linistita de a intra in existenta, transferul dintr-o lume acvatica interioara inspre o lume exterioara, in aer, in care sunetul si vederea si mirosul si atingerea si gustul sunt din ce in ce mai puternice, atunci stii cat de foarte incet, lung si hotarat este acest proces, si ca nu ar trebui sa fie crud, dur, abuziv, inuman si pe de-a-ntregul nesfant. Referindu-ne la sistemul nervos si la legatura lui cu stresul, lupta, apararea, depozitele imunitare, depozitele de adrenalina si toate lucrurile masurabile si nemasurabile, putem afirma in mod corect ca sanatatea mentala, emotionala si fizica pe termen lung a unui bebelus este afectata in mod direct de amprenta asupra nou nascutului.

Daca ai avut ghinionul, asa cum am avut aproape toti dintre noi cei care stim sa citim si sa scriem, sa vezi un bebelus nascut, poate chiar tras afara, sub luminile puternice si privirile fixe si sunetele asurzitoare de toate felurile, intr-un mediu care nu miroase deloc uman, cu o mama in soc, cu lacrimi in ochi si speriata; daca ai fost martor sau chiar ai fost tu cel care ai atins intr-un fel care ar putea fi descris doar ca brutal si crud in orice alt mediu, atunci stii cat de foarte, foarte repede, bebelusul isi strange pumnii, isi inchide ochii stransi, gura schimonosita de durere, fiecare membru luptandu-se pentru libertate pana cand epuzitarea totala castiga si aduce pace sistemului nervos, sistemului suprarenal si conexiunii corp-minte-suflet care nu au fost pregatite pentru asa ceva.

Capeteniile noastre indigene spun adesea „Nu avem timp sa crestem lideri noi”. Asa simt si eu cand aud oameni care vorbesc despre studii sau cercetari pentru a determina cum am putea schimba sau imbunatati abordarea noastra referitoare la nastere si primele cateva minute de viata ale nou nascutului. Cercetarea si studiul au de fapt milioane de ani si natura pune cunoasterea instinctuala in fiecare mama care naste. Fiecare bebelus nascut merita contact neintrerupt, neperturbat cu mama lui, in mediul pe care l-a creat mama, in natura ei instinctuala, ca si cuib. Orice miscare pe care o facem pentru a intra in acest pantec interior si exterior trebuie sa fie constientizata ca fiind perturbatoare si ca violand ceea ce natura protejeaza. Nu cunoastem efectele pe termen lung ale acestor perturbari. E necesar sa ne gandim foarte serios inainte de a lua in considerare o decizie de a perturba un nou nascut prin atingere, sunet, lumina, miros sau gust care este diferit si dincolo de ceea ce mama asigura in mod natural si instinctual. Chiar si facilitarea nu este de cele mai multe ori necesara daca  „mamabebe” primesc spatiu si timp pentru  a se explora si pentru a descoperi relatia dintre ei si experienta schimbatoare de viata careia tocmai i-au supravietuit. Amandoi au fost intorsi pe toate partile,  unul de catre celalalt si momentul in care ei trebuie sa se confrunte cu toata acesta experienta care pare a fi  imposibila, acest moment nu poate fi grabit fara compromisuri. Nu avem niciun drept sa facem compromisuri nici in ceea ce o priveste pe mama si nici pe bebe.

Evit in mod intentionat discutia despre „interventii care salveaza vieti”, pentru ca a devenit motiv pentru abuz la scara larga fata de fiecare bebelus care e nascut. Desigur ca nu toti bebelusii vor trai, si nu toti bebelusii vor muri daca sunt nascuti vii si daca noi pastram distanta si doar asistam la procesul de amprentare a noului nascut, fapt care a asigurat supravietuirea speciei noastre si a altora ca noi de cand viata a aparut pe planeta.

Amprentarea nou-nascutului incepe in pantec. Bebele este leganat de felul unic in care mama lui merge pe aceasta planeta. Sunetele pe care bebelusul le aude sunt cele ale vocii mamei lui si ale oamenilor din jurul ei si cantecele, strigatele, muzica, galagia, sunetele de animale, furtunile sau sirenele. Orice mediu inconjoara mama, il inconjoara si pe bebe. Limbajul bebelusului este deja programat cu ecouri de la vocea mamei. Mancarea si somnul vin in ritmuri care incep sa creeze o imagine a lumii de dinafara, reflectata bebelusului dinauntru. Vise si dorinte si frici sunt toate impartasite de „mamabebe”, care sunt unul si nu pot fi separati daca e sa supravietuiasca si sa duca mai departe o alta generatie.

Atat de obisnuit este bebelusul cu limba pe care o vorbeste mama lui incat mai tarziu in sarcina am obiceiul sa vorbesc cu bebelusul intr-o alta limba. Doar ca sa ne distram, ii cant sau ii vorbesc in acest fel nou, lucru care inevitabil trezeste miscare suplimentara si va reasigura o mama preocupata sau va aduce inca un val de ras pentru noi toti, sa descoperim cat de foarte, foarte rapid raspunde bebelusul la stimuli noi. Bebelusul nenascut si nou nascutul sunt dornici sa interactioneze cu viata care nu e coplesitoare pentru ei. Ei, asa ca noi, sunt curiosi sa invete si sa exploreze, deschizandu-si ochii si bratele si gura pentru a ajunge la ce e placut si inchizandu-se atunci cand intalnesc ceva neplacut. Pentru nou nascut, neplacut este tot ce e strain si grabit.

Cand transformam cuvantul „moasa” in verb, asa cum el este in intreaga realitate a indigenilor, atunci vedem ce putere exista in fiecare persoana care atinge viata nasterii. Orice titulatura ai avea, daca esti in incaperea sau in spatiul in care un nou nascut apare, esti responsabil pentru amprenta pe care o lasi pe corpul, sufletul, mintea si fiinta bebelusului – o amprenta care poate afecta cum vor experimenta sanatatea, relationarea, longevitatea, stabilitatea emotionala, acuitatea mentala, intregimea spirituala si aspecte ale intelegerii asupra vietii care nu vor putea fi niciodata masurate.

Mosesti nou nascutul inspre aceasta lume. Amprentezi nou nascutul cu prezenta ta, cu vocea ta, cu atingerea ta, cu frica ta, cu veselia ta, cu iubirea ta focalizata sau cu indiferenta ta imprastiata. Incetineste. Incetineste totul. Pastreaza linistea. Fa un pas in spate, deschide-ti ochii si asculta. Simte-ti pielea. Miroase aerul. Priveste-o pe mama. Timpul s-a oprit pentru ea si timpul a inceput pentru nou nascut. Impreuna ei se vor echilibra unul pe altul. Impreuna, nederanjati, ei se vor amprenta unul pe altul intr-un moment care ii va tine pentru o viata intreaga. Nimeni altcineva nu va face; nimeni altcineva nu ar trebui sa faca.

Observa cum mosesti. Nu conteaza daca esti doula, partenerul, o ruda, medic, moasa sau cel care face supa, daca esti in spatiul nasterii, mosesti. Sunt atat de multe lucruri pe care le poti face ca sa te asiguri ca nu faci nimic pentru a interveni in amprentarea naturala a nou nascutului. Respira lung, incet si adanc. Este cea mai mare contributie pe care o poti aduce momentului. Tine-ti ochii deschisi si fii martor la dezvaluirea care se intampla o singura data pe parcursul vietii fiecarui bebelus nascut, si cu toate astea, pune in miscare cararile neurologice ale adevarului pe care fiecare bebelus isi va construi realitatea. Vezi ce vezi. Asculta ce auzi. Miroase ce mirosi. Cunoasterea ta va fi crescuta. Spune povestea ta pentru ca lumea are nevoie de aceste povesti. Ca animalele din gradinile zoologice, multi bebelusi umani sunt nascuti acum in captivitate. Datorita captivitatii din spitale, mamele noastre se lupta sa faca fata instinctelor pe cale de disparitie, in timp ce nou nascutul se lupta sa-si identifice mama. Non-captivitatea in nasterea poate fi revendicata. Incepe prin a observa ce rol joci in amprentarea nou nascutului.

Cand este momentul potrivit, si mult dupa ce mama a facut deja asta, acopera bebelusul cu sarutari. Este un raspuns natural, de mamifer, si poate salva vieti si poate crea cadrul pentru a se simti iubit.

Stimularea cu limba a urechii interne sau a anusului unui bebelus este un raspuns instinctual gasit la mamifere dupa ce au nascut. S-a observat ca multi dintre bebelusi care pareau ca nu incep sa respire si nu raspund la stimuli, dupa ce au fost sarutati pe tot corpul de catre mama, au inceput sa se miste, sa respire, si sa intre in viata. Este primul meu raspuns si tehnica de resuscitare pe care o prefer atunci cand e vorba de bebelusi care au un inceput mai lent. Daca mamele si-au pierdut insinctele, pot fi invatate.

Sister MorningStar si-a dedicat viata pentru a pastra nasterea din insinct printre indigeni. Din punct de vedere al experientei, ea a fost crescuta in Muntii Ozark, fiind influentata de traditiile Cherokee. Si-a nascut fiicele acasa si a ajutat alte mii de femei sa-si gaseasca propria putere prin nastere instinctuala. Din punct de vedere politic ea a facut parte din comisii la nivel de stat, nationale si internationale, ajutand la supravegherea dezvoltarii programelor de certificare pentru moase. Ea este fondator al ului centru spiritual si autorul cartii: The Power of Women: Instinctual Birth Stories (Motherbaby Press), si a altor carti ce au ca subiect viata instinctuala. Ea traieste ca pustnica Cherokee si ca mistica catolica in Muntii Ozark. Puteti sa o gasiti pe site-ul ei: www.sistermorningstar.com

Articol tradus din revista Midwifery Today editia Iarna 2012, nr 104. Titlul original „The Doula Phenomenom and Authentic Midwifery: Protection as a Keyword” de Michel Odent.

„Eu sunt garda ta de corp”.

In asa fel a raspuns Liliana Lammers, o doula londoneza cu foarte multa experienta unei intrebari puse de o tanara femeie insarcinata. Aceasta a fost o modalitate concisa de a sugera in limbajul curent importanta conceptului de protectie. Astazi, perspectiva fiziologica sustine acest raspuns.

In contextul stiintific actual, procesul nasterii poate fi prezentat ca un proces involuntar din moment ce este sub controlul structurilor arhaice ale creierului, cum ar fi hipotalamusul si glanda pituitara. Nimeni nu poate sprijini un proces involutar, dar sunt situatii care il pot inhiba. Fiziologia moderna poate indentifica aceste situatii, cum ar fi situatii asociate cu eliberarea de adrenalina si situatii asociate cu stimularea neocortexului. In alte cuvinte, procesul nasterii trebuie sa fie protejat de factorii care il inhiba.

Intelegand faptul ca o moasa autentica este mai intai o persoana protectoare, ne conduce spre a ne aminti ca intre mamifere, incluzand mamiferele umane, mama este prototipul persoanei protectoare. Aceasta este o modalitate de a sugera importanta personalitatii moasei/doulei, in mod ideal perceputa ca figura materna. Perspectiva fiziologica si moasa/doula intuitiva au ajuns la un comun acord in a identifica factorii de care e necesar sa fie protejata mama in travaliu:

• limbajul (principalul stimulent al neocortexului uman)
• lumina (un alt stimulent al cortexului)
• apropierea de persoane care elibereaza adrenalina (eliberarea de adrenalina este foarte contagioasa)
• temperatura nepotrivita
• orice alta situatie sau dispozitiv care poate sa ii dea femeii in travaliul sentimentul ca este observata, etc

Conditionarea culturala dominanta

Aceasta paradigma, sprijinita de fiziologia moderna, e necesar a fi pusa in contrast cu conditionarea dominanta actuala. Timp de mii de ani, baza conditionarii culturale, a fost ca femeia nu este capabila sa nasca fara vreun fel de influenta culturala. Aceasta este oglindita in radacina cuvintelor folosite in limbajul obisnuit. De exemplu, obstetrica (din latinul obstetrix, „moasa”) implica faptul ca o femeie nu poate sa nasca fara ca cineva sa stea in fata ei („ob-stare”). Multe ritualuri au facut ca prezenta activa a unui agent cultural sa fie si mai necesara. De exemplu, in mediile culturale unde se practica ritualul mutilarii genitale, cineva trebuie sa fie acolo pentru a taia cicatricea perineala intarita. Ritualul foarte raspandit de a grabi taierea cordonului ombilical, de asemenea implica necesitatea prezentei unei persoane active.

Aceasta conditionare culturala foarte adanc inradacinata a fost recent reintarita de factori in afara credintelor si a ritualurilor. Unele teorii au avut foarte mare influenta. De exemplu, teoriile lui Pavlov au stat la baza multor scoli de nasteri naturale, promovand ideea ca, pentru a naste, o femeie are nevoie de un ghid care sa ii spuna cum sa respire, cum sa impinga, etc.  In epoca filmelor, fotografiilor si televiziunii, nu mai putem ignora faptul ca, conditionarea noastra culturala actuala, este cel mai mult determinata de mesaje vizuale. Putem mentiona efectele puternice ale valului recent de filme si fotografii ale asa numitelor „nasteri naturale”. Aproape intotdeauna mai multe persoane inconjura mama in travaliu. Generatiile tinere obisnuite cu aceste imagini inteleg ca nevoia de baza a unei femei in travaliu este sa fie insotita de mai multe persoane. Efectele acestor mesaje vizuale sunt intarite de vocabularul modern, de exemplu pentru ca o mama sa nasca ea are nevoie de un „antrenor” (care isi aduce experienta) si persoane suport (care isi aduc energia). Mai mult decat oricand, mesajul este ca o femeie nu are puterea de a naste singura.

Trebuie sa adaugam faptul ca aceasta conditionare culturala este acum impartasita atat de catre lumea femeilor cat si de catre lumea barbatilor. Daca in mod traditional nasterea a fost „treaba femeilor”, barbatii sunt acum aproape intotdeauna prezenti la nastere, intr-o faza a istoriei cand cele mai multe femei nu pot sa nasca bebelusul si placenta fara asistenta medicala. O intreaga generatie de barbati invata ca o femeie nu este capabila sa nasca. Am atins un grad extrem in ceea ce priveste conditionarea. Paradigma dominanta actuala are propriile cuvinte cheie: a ajuta, a ghida, a controla, a gestiona (gestiunea travaliului), a antrena, a sprijini….. Focusul este intotdeauna pe rolul persoanei in afara celor doi actori obligatorii (mama si bebe). In interiorul acestei paradigme putem include atat cercurile medicale, cat si miscarile de nasteri naturale. Vor fi oare suficient de puternice abordarile stiintifice ale secolului 21 pentru a face posibil un schimb real de paradigma?

Fenomenul doula

Este in acest context momentul in care fenomenul doula prinde viata brusc peste tot in lume.  Poate fi prezentat intr-o maniera pozitiva sau negativa. De aceea este folositor sa ne referim la felul in care a aparut acest fenomen. Povestea a inceput in anii 1970, in doua spitale foarte aglomerate din Guatemala, unde de la 50 pana la 60 de bebelusi se nasteau in fiecare zi si unde procedurile au fost stabilite de catre medici si asistente din Statele Unite. Nu erau moase. In acest context, John Kennell si Marshal Klaus au evaluat efectele prezentei unei insotitoare in timpul travaliului. Insotitoarea era pur si simplu o mama care locuia in apropiere si care a trecut prin experienta nasterii. Parea ca prezenta unei asemenea figuri materne in contextul unui spital latino-american aglomerat, era o modalitate de a face nasterile mai usoare si deci de a imbunatati statisticile. Rezultatul acestor studii au fost publicate in jurnalele medicale de masa (Sosa et al. 1980; Klaus et al. 1986). In aceste articole publicate, insotitoarea era numita doula: autorilor li s-a spus ca in Grecia antica doula era o servitoare care avea grija de femeia in travaliu. Aceste studii au fost reproduse in Houston, Texas intr-un cartier unde populatia este predominant hispanica si veniturile sunt foarte scazute. Acolo, persoanele de sprijin pentru nastere erau indrumate de rezidenti vorbitori de engleza intr-un salon cu 12 paturi. Doulele vorbeau atat spaniola cat si engleza. La fel ca in Guatemala, prezenta doulei a adus efecte pozitive (Kennell et al. 1991).

Cate vreme studiile au fost conduse pe populatia hispanica cu venituri mici, rezultatele statistice au confirmat clar efectele pozitive ale prezentei doulei. Rezultatele au fost diferite in contextul populatiei americane din clasa de mijloc, cum ar fi programul Kaiser Permanente Care din California de vest, unde prezenta unei doule nu a avut nici un impact asupra ratei de nasteri prin cezariana (Gordon et al. 1999). E necesar sa interpretam aceste diferente. Una dintre multele diferente a fost ca in Kaiser Permanente, tatal bebelusului era aproape intotdeauna prezent. Din nefericire, autorii raportului nu au oferit nici o informatie despre felul in care doulele au fost alese. Au considerat ca este mai important sa sublinieze faptul ca toate au participat la programe de formare acceptate si ca au servit ca doule pentru cel putin doua nasteri sub supravegherea unei doule cu mai multa experienta (a supraveghea o doula reprezinta o influenta foarte puternica!). Putem sa ne intrebam daca cursurile nu pot duce la efecte nedorite. Am luat odata cina cu trei dintre doulele implicate in studiul Houston. Ele au vorbit mult despre nasterea propriilor copii ca experiente pozitive. Nu au mentionat nici un curs. Termenul „curs” sugereaza ca ceea ce face doula este mai important decat cine este.  Aceste diferente in rezultate au ramas neobservate. Aceasta este modalitatea in care cuvantul doula a fost introdus in vocabularul american.

Eu am considerat initial ca exista un motiv pentru prezenta doulelor in Statele Unite, dar nu si in tari unde sunt multe moase, in special in Europa de vest. Cu toate astea, in 1998, am fost rugat sa tin sesiuni informative pentru doule in Londra. Abia dupa aceasta am inteles motivul pentru prezenta doulelor chiar si in tari ca Marea Britanie. Dupa intalnirea cu mai multi profesionisti din domeniul sanatatii prenatale, dupa ce au trait efectele schimbului de ture ale moaselor in timpul travaliului si dupa ce s-au intalnit cu alti profesionisti din domeniul sanatatii post-natale, multe femei au inceput sa realizeze ca intr-adevar exista ceva gresit in sistem. Ele simteau nevoia sa se poata baza pe aceeasi figura materna inainte, in timpul si dupa nastere. In acelasi timp, unele femei care au trecut deja prin experienta nasterii, simteau  nevoia de a le proteja pe cele mai tinere. Multe dintre aceste femei, reprezentau figuri materne.

Cand m-am asociat cu Liliana pentru aceste sesiuni, a fost necesar sa clarificam vocabularul. Pentru ca am studiat greaca antica, nu imi era confortabila folosirea cuvantului doula, care de fapt inseamna „sclav”. De asemenea a trebuit sa luam in considerare importanta comunitatii grecesti din Londra. Prietenii greci ne-au sfatuit sa folosim cuvantul paramana, care inseamna ad literam „cu mama”. Asa am adoptat termenul paramanadoula,  combinand termenul acceptat de catre comunitatea greceasca si un termen folosit international. Ne referim la sesiuni de informare, evitand termenul „curs”. Evident o doula trebuie sa fie informata. Cu o doula bine informata, tanara mama se simte mai in siguranta. O doula ideala trebuie sa fie constienta de toate aspectele legate de sarcina, nastere si alaptare chiar daca cunostintele ei sunt superficiale.

Fenomenul doula trebuie interpretat in contextul unei perioade de tranzitie. Cand doula este inteleasa ca figura materna pe care tanara femeie se poate baza inainte, in timpul si dupa nastere, fenomenul doula poate fi prezentat intr-o maniera pozitiva, ca un aspect al redescoperirii mositului autentic. Cand pe de alta parte, doula este inca o persoana introdusa in spatiul nasterii pe langa moasa, medic si tata, prezenta ei poate fi neproductiva. Daca focusul este pe pregatirea doulei mai degraba decat pe felul ei de a fi si pe personalitatea ei, fenomenul doula va fi o oportunitate pierduta.

Dr Michel Odent a influentat istoria nasterii si a cercetarii in domeniul sanatatii de cateva decenii. Ca medic practicant, el a dezvoltat latura de maternitate a spitalului Pithiviers din Franta (1962 – 1985). Impreuna cu sase moase, el a fost responsabil de aproximativ 1000 nasteri in fiecare an si a atins statistici excelente, cu rate foarte scazute de interventii. Odent este cunoscut in mod familiar ca obstetricianul care a introdus conceptul de piscina de nastere si camere de nasteri ca acasa. Mai tarziu el a fondat Primal Health Research Centre in Anglia. Dupa cariera lui in spital, Odent a participat la nasteri acasa. Abordarea lui referitoare la nasteri a fost prezentata in jurnale medicale valoroase precum The Lancet si in documentare TV precum filmul BBC Birth Reborn. Odent este unul dintre editorii revistei Midwifery Today.