Sarcina in trib

(articol tradus din revista Midwifery Today editia Toamna 2014 – nr 111 – Village Prenatals by Sister MorningStar)

Este o zicala aici in Ozarks care spune: „Totul e ok in final. Asa ca daca nu e ok, pur si simplu nu s-a terminat inca” 

Asa m-am simtit in timp ce observam cum se intampla nasterea pe planeta noastra in ultimii 40 de ani. Timp de aproape 4 decenii, am urmarit cum s-a luat puterea din natura instinctuala a femeilor legat de cea mai simpla si unica contributie la viitorul speciei noastre: nasterea. Si acesta nu poate sa fie finalul pentru ca pur si simplu nu e ok.

Cu aproximativ 2 ani in urma, comunitatea mea in intentie (detalii : morningstarcommunity.org) a creat ceea ce numim „Village Prenatals” – Sarcina in trib. „Village” sau sat sau trib pentru ca implica multe femei – femei care sunt moase, femei care isi doresc sa fie moase, doule, asistente, medici, psihiatri, farmacisti, terapeuti care lucreaza cu corpul fizic si energetic, preoti si oricine altcineva caruia ii pasa profund de nasterea simpla si plina de sfintenie. „Prenatals” sau sarcina pentru ca scopul lor al tuturor este sa sprijine femeile insarcinate.

Ca si comunitate, noi ne intalnim din multe motive. Ne intalnim pentru sarbatori, pentru vacante de vara, unde impartasim despre bucuriile si provocarile vietii traite din instinct. Avem tabere pentru tineri, pentru adolescente, ritualuri de binecuvantare, tabere pentru comunitate, nunti si botezuri si o data pe luna ne intalnim pentru Church of Many Nations. „Sarcina in trib” are un singur scop si anume sa ne adunam doar din dorinta e a servi, de a sprijini si de a incuraja viata din instinct a femeilor insarcinate care incearca sa nasca in conectare cu puterea lor interioara, impotriva curentului model de frica si a mediului atat de plin de interventii.

Mamele vin de aproape sau de departe. Au o varietate de planuri de nastere si de persoane care sa le sprijine. Noi suntem acolo sa le invaluim cu atentia si sprijinul „tribului” si sa le inconjuram cu un sentiment ca apartin si ca sunt pretuite. Unica inspiratie si incurajare pe care o oferim din nou si din nou in povestile noastre, in plimbarile noastre, in cantecele noastre de tobe si, delicios, in mesele pe care le luam impreuna este aceasta:

Ai incredere in Instinctele tale. Urmeaza tot ce are sens pentru tine. Fa lucrurile cum ti se potrivesc cel mai bine. Nu te grabi. Gaseste un loc de pace ca sa iei hotarari. Vorbeste Adevarul tau. Gaseste Adevarul tau. Corpul tau are toate raspunsurile corecte. Nimeni nu stie lucrurile asa cum le stii tu. Construieste-ti instinctele, ai incredere in instinctele tale. 

Facem plimbari in aer curat de-a lungul drumului de tara. Intram in apa raului. Radem, cantam, plangem, ascultam si punem intrebari.

„Iubesc povestile. Invat asa de multe si nu ma mai simt atat de singura. ”
„Iubesc cantecele si ritmul tobelor. Intra adanc in sufletul meu si pot apoi sa va port cu mine.”
„Iubesc mancarea! Nu m-am simtit niciodata atat de iubita.”
„Vreau sa revin! Cand ne putem intalni din nou?!”

Si mai stam in cerc si dam de la unul la altul „batul cuvantului” si intrebam „Spune-ne despre nasterea ta ideala.” In timp ce femeile vorbesc, cream un spatiu sfant pentru ele si purtam idealul lor in inimile noastre pana ne intalnim din nou. Nasterea lor ideala evolueaza. Devine tot mai mult dirijata din interiorul lor si tot mai puternica pe masura ce se apropie momentul sacru. Stam ca in trib si punem si mai multe intrebari. Ce-ai facut cand a devenit prea mult? I-ai vrut pe sotul si pe copiii tai acolo? Ce mancare ai mancat? A durut? Ti-a fost frica? Ai crezut ca nu vei putea? Ai angajat o doula? Te-ai rupt? Ai plans? Ce a ajutat? Cum ai taiat cordonul ombilical? I-ai pus copilului tau picaturi in ochi si i-ai dat vitamina K? Si daca eu nu pot?

Am creat ceea ce numim un cerc al elefantului. Timpul, povestea, energia, rugaciunile, binecuvantarile, lacrimile, bucuriile, entuziasmul, seriozitatea, si aura de sfintenie pe care o cream cand suntem impreuna, pastreaza un camp de constienta inca mult timp dupa ce ne-am luat la revedere. Acest cerc al iubirii unde imposibilul devine posibil si usurinta inlocuieste frica si puterea e construita, este cercul care apare din nou in timp ce mama este in travaliu. Voi primi un mesaj pe telefon cand luna este sus pe cer. „Respira cu mine! Bebelusul meu vine la mine! Cheama elefantii in cerc!” Si asa porneste vestea si una cate una, femei puternice si pline de iubire, care au nascut si ele conectate la puterea lor interioara, se ridica din paturile lor si aprind lumanarile din altar si stau in picioare in fata lunii si ingenuncheaza si striga Mamei Paman multumind pentru inca o viata care vine printre noi. Daca travaliul e lung sau apare o situatie neasteptata, am putea trimite „strigatul lui Heidi”, care este un mesaj care invita cercul de femei la rugaciuni si mai puternice si la a servi si mai in profunzime.

Mai tarziu, cand mama revine cu pachetelul ei ascuns la caldurica langa sanul ei, ea sta langa semineu si ne spune povestea ei. Ea va spune „V-am simtit leganandu-va cu mine! Mi-am chemat stramosii si ingerii si am auzit voci de femei care nu au renuntat si am gasit o putere pe care nu am stiut ca o am. Am respirat adanc si lung si parea ca sunt un animal salbatic.” Fiecare femeie da din cap si isi aminteste propria calatorie de putere si tinerele femei insarcinate stau cu ochii larg deschisi, urechile ciulite si sufletele in cautare.

Simtim ca am gasit o mina de aur. O perla foarte valoroasa. O comoara ascunsa. Secretul femeilor. Am inceput sa impartasim povestea „Sarcinii in trib” si a cercului de elefanti cu altii. O femeie puternica, asistenta si o vizionara pentru comunitatea ei, ni s-a alaturat si apoi s-a reintors acasa si a inceput „Sarcina in trib” in Missouri, Kansas. Un medic din Portland planuieste sa porneasca „Sarcina in trib” in zona ei. Nu trebuie sa fii asistenta, medic sau moasa ca sa incepi „Sarcina in trib” – trebuie doar sa fii o femeie care a nascut conectata la puterea ei. Trebuie doar sa vrei sa aduni femei care gandesc la fel si au o inima mare. Trebuie doar sa hranesti si sa iubesti corpurile, mintile si sufletele femeilor din orasul tau, comunitatea ta, sat sau trib, in asa fel incat ele sa stie ca sunt valoroase si de neinlocuit. Daca le inveti ceva, invata-le sa aiba incredere in ele insele. Daca intre voi sunt femei care ar vrea sa fie moase, invatati de la natura si lasati personalul medical sa se ocupe de variabile, de riscuri, de statistici, sa se ocupe ei cu educatia despre nasteri care implica numere, etape si orice altceva activeaza creierul nou. Ramaneti cu a crea usurinta si a fi conectate la cunoasterea salbatica, naturala, instinctiva, din interior.

Uitati ce a invatat Catherine, o doula ce isi doreste sa fie moasa, si nu a invatat pentru ca am „predat” noi. Ishvara, despre care veti citi putin mai incolo, a ajuns la „Sarcina in trib” bolnava si obosita; a tras de ea stiind ca o vom hrani, iubi si imbratisa. A urinat intr-un recipient la inceput. Ne-am uitat, am mirosit si am discutat despre toate aspectele pe care le-ar putea implica. Urina era concentrata, tulbure, respingatoare. Am hranit-o, i-am masat picioarele, am ascultat povestea intregii ei familii care era bolnava de saptamani, i-am leganat bebelusul cu cantecele noastre, si am invaluit-o in caldura si iubire. Am rugat-o sa ne spuna din nou despre nasterea ei ideala si am adaugat „Spune-ne despre planurile tale de dupa nastere”. Karrisa – si despre ea veti citi putin mai incolo – este regina planurilor post-partum. Karissa s-a mutat mai aproape in timp ce Ishvara vorbea despre nasterea ei ideala si a inceput sa ne vorbeasca despre cum sa cream un plan post-partum viabil. „Haideti sa facem planul A, B si C!” a spus Karissa. „Eu voi aduce niste mancare in prima saptamana”. Altcineva a spus „Eu o sa ma opresc la restaurantul tau vegetarian preferat si voi aduce pranzul”. In curand Ishvara avea cateva idei proprii. Am hranit-o din nou, i-am facut ceai, i-am masat spatele si am mai cantat niste cantece de putere pe care le-am scris intre noi. „Nu stiu ce voi vrea cand voi fi in travaliu” a oftat ea. „Vei sti cand vei ajunge acolo”, au decretat femeile, „asa ca acum fa doar ceea ce stii”.

Asta a si facut.

Oh si am uitat sa mentionez ca atunci cand Ishvara se pregatea de plecare, 3 sau 4 ore mai tarziu (uneori ne intalnim peste noapte), ea a urinat din nou in pahar. Ahhhh! Urina era sanatoasa, limpede, diluata perfect – un pipi frumos care te face sa zambesti. Catherine era incantata. Si eu eram. Noi toate eram. Ishvara parea o femeie noua cand a plecat de la intalnire, incarcata cu borcane de mancare, obraji imbujorati si pupici trimisi prin aer.

Aceasta este povestea Ishvarei.
Sa particip la „Sarcina in trib” a fost o experienta atat de valoroasa pentru mine, din asa de multe motive. In perioada moderna pe care o traim imi lipseste tribul sau haita mea cum ii spunem in zona aceasta. Sa ma pot intalni cu un grup de femei care gandesc la fel, e o oportunitate foarte rara pentru cineva care isi doreste o nastere naturala tinand cont de valul de frica ce inconjoara nasterile. Am experimentat ce inseamna sa te simti cu adevarat incurajata sa faci ceea ce se simte cel mai potrivit, in concordanta cu instinctele mele si intuitia mea si incurajata sa fac ceea ce se potriveste cel mai bine inimii mele – iar acesta este un lucru foarte rar. In plus, ai la indemana si experienta colectiva a mai multor femei adunate impreuna. Adeseori cand o intrebare sau o preocupare era ridicata, auzeam ceva de genul „pai ce am facut eu a fost ca….”, sau „ce a incercat ea a fost asta….”. Am apucat sa aud povesti si revelatii care imi ridicau starea de spirit, povesti amuzante care dau putere, povesti puternice, adevarate si intime – lucruri pe care femeile au nevoie sa le auda si despre care au nevoie sa vorbeasca, dar nu au ocazia intr-o vizita de 15 minute la un medic obstetrician.

In fiecare vizita la „Sarcina in trib” am petrecut un minim de 2 sau 3 ore impreuna. Ghidate de intelepciunea lui Sister MorningStar, femeile care participau au dobandit abilitati tehnice, dintre ele am reusit sa prind si eu cateva, inclusiv tehnici de palpare, desenarea conturului pozitiei bebelusului, ascultarea diferitelor tonalitati ale batailor inimii bebelusului, cum sa gasesti placenta, stabilirea starii de sanatate a mamei folosind „o mie de ochi”. Am ajuns sa fiu cea mai buna unealta de invatare – o femeie in carne si oase. Sister ne invata si abilitati care hranesc spiritul mamei care naste. Au fost cantate cantece care o ridica in slavi pe mama si pe bebelusul din pantec, care ne fac sa ne simtim speciali si valorosi. Toate nevoile mele imediate au fost adresate, cum ar fi foamea, setea, nevoia de miscare a corpului, etc. Ea pune intrebari esentiale de exemplu „Cum arata nasterea ta ideala?” si incepe o conversatie despre cum sa ne pornim inspre ea. Ea intreaba „De ce iti este frica?” si apoi abordeaza aceste subiecte onest, direct si cu umor in asa fel incat m-am simtit mai increzatoare si mai informata ca niciodatata. Ea intreaba despre planurile post-partum si despre cum voi organiza ajutorul de care am nevoie. In toata aceasta perioada suntem toate impreuna, impartasind cunostintele noastre colective, experienta si povestile…

Ce am primit din perioada petrecuta impreuna cu acest grup de femei, a fost senzatia ca am primit putere, ca am fost valoroasa, incurajata si iubita si cel mai important – un sentiment ca apartin. Simt ca pentru a schimba curentul actual in domeniul nasterilor avem nevoie de aceste lucruri pentru a nu mai fi singuri, instrainati si vulnerabili. Chiar daca o femeie are langa ea o moasa grozava, sa nasti impotriva curentului actual e mult mai greu cand echipa ta e mica, incluzand poate doar mama, tata si moasa. Cu cat e mai mare echipa ta, cu atat e mai bine. De exemplu poate fi o experienta foarte puternica sa ai doua (sau cinci!) moase, vecina ta si fiica ei cea mare, plus trei sau patru dintre cele mai bune prietene ale tale. Sa auzi din nou si din nou „Ce am facut noi si tu poti face” e un medicament foarte puternic, mult mai puternic decat orice supliment sau pastila.

In cele din urma, sa fac parte din „Sarcina in trib”, a schimbat alegerile pe care le-am facut despre cum voi naste al treilea copil si sunt convinsa ca femeile din trib au fost o forta secundara care a sustinut intregul proces. Secundara doar in raport cu alegerile instinctuale pe care stiam ca trebuie sa le fac.

In 2012 am avut oportunitatea unica de a sprijini doua femei sa aduca „Sarcina in trib” in comunitatea in care ele traiesc. Aceste doua femei sunt cumnate si au avut intelepciunea de a trai impreuna in perioada de inceput a crearii famiilor lor. Una astepta al doilea copil si cealalta era insarcinata cu primul. Wow ce perioada bogata am petrecut acolo! Ce nu o interesa pe una, cu siguranta o interesa pe cealalta! Ne-am invartit in jurul lor in timp ce ele se gandeau cu voce tare care e cea mai buna modalitate de a aduce in realitate viziunea lor despre o nastere plina de magie. Camera era umpluta luna de luna cu povesti care ne reaminteau de puterea femeilor in nastere de-a lungul timpurilor. Ele locuiam la o ferma inconjurata de paduri si parauri si copaci plini de pasari cantatoare. In jurul unui semineu de piatra, Karissa s-a asezat pe vine in centrul puterii sale si a spus „Vreau sa nasc asa!”. Ne-am asezat cu toate pe vine impreuna cu ea si exact atunci si acolo, cercul ei de elefanti s-a format. Ne-am leganat si am cantat si am vorbit cu iubitul ei bebelus. Am impartasit si mai multe povesti, cate o femeie una dupa alta, despre multele si variatele feluri in care cineva se lasa pe vine si iese din aceasta pozitie, care adesea aduce mama la a naste in pozitia pe vine. Bastinasii din intreaga lume se aseaza pe vine pentru a manca, a vorbi, a lucra, a-si face nevoile si pentru a se ruga Marelui Spirit. Cu cat stam mai mult in pozitia pe vine in timpul sarcinii, cu atat mai mult cresc sansele de a naste pe vine.

La „Sarcina in trib” nu exista subiecte interzise, dar nici nu ne focusam pe fapte si detalii legate de anatomia si fiziologia sarcinii si a nasterii, pentru ca femeile sfideaza chestiile concrete. Fiecare poveste este plina de „Mi s-a spus asta dar am facut altfel”. Cine s-ar gandi sa verifice cervixul unui tigru? Unele dintre cele mai puternice povesti legate de erori despre date in ceea ce priveste corpul femeilor, bebelusilor si potentiale vin de la mame care au nascut acasa dupa cezariana (HBAC ).

„Mi s-a spus ca pelvisul meu este prea mic si apoi am nascut natural un bebe mare. ”
„Mi s-a spus ca uterul meu este pozitionat nefavorabil”
„Mi s-a spus ca hormonii mei de nastere nu ating nivele suficient de inalte.”
„Mi s-a spus ca uterul meu se va rupe”
„Mi s-a spus ca bebelusul meu sau eu vom muri.”
„Mi s-a spus ca imi va parea rau.”

Si acum urmeaza povestea Karissei despre experienta la centrul „Sarcina in trib”.

Cum putem pregati cel mai bine o femeie pentru o nastere instinctuala? Puterea povestilor despre astfel de nasteri, atat in forma scrisa cat si spusa de o alta femeie, sunt cu siguranta calea spre a crea o viziune a unei nasteri instinctuale. Cu toate astea, trebuie sa fie ceva mai mult, ceva mare, ceva magic, care sa duca aceasta viziune mai departe iubitului de bebelus in momentul nasterii lui. Din experienta mea personala, cheia pentru a naste in singuratate, instinctiv si conectata la puterea interioara si cu mai multa bucurie decat mi-as fi putut vreodata imagina, a venit din pregatirea personalizata si ingrijirea primita in cadrul unui grup de la „Sarcina in trib”.

Prima sarcina a fost ghidata minunat cu modelul traditional al moaselor, si fiica mea s-a nascut in pace la un centru de nasteri; sotul meu si cu mine am fost foarte entuziasmati cu experienta nasterii noastre naturale. Si cu toate astea, m-am chinuit in primele saptamani de a fi mama, chiar daca am primit ingrijire post-partum foarte serioasa, din partea familiei si datorita muncii mele. Am avut norocul sa gasesc foarte repede o comunitate incredibila de femei care au creat o practica in a onora si a actiona conform instinctelor lor. Chiar daca noi toate am nascut in afara spitalului, era foarte evident ca au facut lucrurile diferit. Dupa multi ani de ascultare, observare si munca in aceasta comunitate, am fost binecuvantata cu inca o sarcina. Am impartasit cu aceasta comunitate dorul meu de a naste simplu, intr-o pozitie puternica pe vine, in cada mea, ca o zeita. Chiar daca aveam doar 7 saptamani, ele s-au adunat imediat in jurul meu si m-au atins ca si cum asi fi o femeie sfanta, in timp ce sopteau bebelusului meu, stand pe vine impreuna cu mine si ascultandu-mi fricile in timp ce imi masau bland picioarele, mainile si burtica. Au vizualizat cu mine un bebelus care infloreste intr-o sarcina plina de veselie. Am facut planuri pentru o nastere ideala, cu o continuare lunga si magica plina de lapte si intelepciune din abundenta.! Acest ritual de 2 ore a fost repetat lunar cu aceleasi sase pana la opt femei, care veneau la mine acasa, aducand mancare hranitoare si povesti care dau viata. Dupa ce m-au onorat intr-o ceremonie de binecuvantare care mi-au umplut sufletul, se intorceau in casele lor pentru a aprinde lumanari pentru mine si pentru a trimite si mai multa hrana si rugaciuni. In tot acest timp am primit ingrijire plina de iubire de la aceeasi moasa cu atentie speciala fata de nevoile post-partum. Si apoi, dupa inca niste saptamani de rabdare, m-am trezit inaintea zorilor, m-am furisat in baia noastra, am inchis usa pentru a ma putea legana in intuneric si intimitate. Le-am chemat pe aceste femei din trib, amintindu-mi povestile lor, sprijinul lor si increderea lor in viziunea mea. A facut toata diferenta din lume! Ingerasul meu de 5 kilograme a alunecat afara dintr-o pozitie pe vine in apele linistite, doar cateva ore mai tarziu. Bine inteles, cand sotul meu s-a trezit si m-a gasit leganandu-ma pe toaleta, a sunat-o pe moasa noastra. Prezenta ei linistita, conectata, in aceste ultime 20 de minute, asociate cu un masaj foarte eficient pe zona lombara, au fost foarte apreciate.

Starea de binecuvantare pe care am simtit-o la aceasta nastere, a ramas cu mine aproape un an (spre deosebire de doar cateva zile dupa prima nastere) si nu cred ca va disparea vreodata !

 

Karissa este acum una dintre femeile puternice a carei poveste si suflet au creat cercul de elefanti al comunitatii noastre in instinct si alte femei umplu centrul „Sarcina in trib”.

Prin „Sarcina in trib” am descoperit o cale prin care, cel putin pentru unii este mai mult decat ok la final – este un inceput glorios.

Sister MorningStar si-a dedicat viata pastrarii nasterii din instinct. Si-a nascut fiicele acasa si a ajutat mii de alte femei sa se conecteze la propria lor putere prin nasterea din instinct. Ea este fondatoarea unui centru spiritual si autoare de carti pe subiectul vietii spirituale si in instinct. Ea traieste ca o pustnica Cherokee si mistica catolica in muntii Ozark din Missouri.

Be Sociable, Share!

Publicat de

AniEla

pentru cine vrea sa stie putin despre AniEla, cam aici am scris despre starea care este AniEla: http://www.feminitate.org/2015/02/din-drag-de-trib/

Un gând despre „Sarcina in trib”

  1. Palaria jos si ma inclin! Am gasit pe acest site mai multe informatii folositoare, la obiect si clare decat am gasit pe multe alte siteurile de specialitate, la un loc.
    Multumiri!

Lasă un răspuns